Dezbaterile Prof21

Postat la 25 septembrie 2014 de Asociaţia REPER21 în categoria Știri







Dezbaterile Prof21


Dezbaterea cu titlul  «Rolul formator al dezvoltării abilităţilor de viaţă şi competenţelor pentru dezvoltare durabilă în educaţie» va avea loc în Bucureşti, pe 30 septembrie 2014 (marţi), în intervalul 09.30 – 13.00, la AristoCats Bistro (str. Teodor Ştefănescu, nr. 1).

În cadrul acestei întâlniri vom dezbate, cu sens, asupra competenţelor de care profesorii au nevoie pentru a face față noii paradigme educaționale definită prin educația centrată pe elev, prin instrumente educaționale non-formale și prin educația privind dezvoltarea durabilă. Dezbaterea va porni de la datele preliminare ale analizei realizate în cadrul proiectului referitoare la nevoile de formare ale cadrelor didactice în domeniul abilităţilor de viaţă contextualizate la dezvoltarea durabilă şi va invita participanţii să îşi ofere opiniile asupra problematicii abordate.  

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul Prof21 si te vom tine la curent cu evenimentele importante.