20 de strategii științific dovedite de a crește reziliența copiilor

Postat la 1 noiembrie 2019 de Sandra Ghitescu în categoria Știri







20 de strategii științific dovedite de a crește reziliența copiilor


Articol tradus după original (Building Resilience in Children – 20 Practical, Powerful Strategies Backed by Science), autor: Karen Young, publicat de Hey Sigmund, disponibil online AICI

 

Toți copiii sunt capabili de lucruri extraordinare. Nu există gena fericirii, nici gena succesului și nici gena “celui ce face lucruri extraordinare”. Potențialul de fericire și măreție se regăsește în fiecare dintre ei și va reprezenta lucruri diferite pentru copii diferiți. Nu putem schimba faptul că se vor confrunta cu provocări pe parcurs. Ce putem face este să le dezvoltăm abilitățile astfel încât aceste provocări să nu îi poată distruge. Le putem dezvolta reziliența.

Reziliența reprezintă capacitatea de a reveni după stres, provocare, tragedie, traumă sau adversități. Copiii rezilienți sunt mai curajoși, mai curioși, mai adaptabili și mult mai capabili să influențeze lumea.

Vestea bună este că reziliența copiilor se poate cultiva.

Reziliența și creierul: iată ce trebuie să știi.

În perioade de stres sau de adversitate, corpul trece printr-o serie de schimbări menite a ne face mai rapizi, mai puternici, mai alerți, versiuni ale noastre mai capabile. Frecvența cardiacă se intensifică, tensiunea arterială crește, adrenalina și cortizolul (hormonul stresului) aleargă prin organism. Pe termen scurt este excelent, pentru că aceste schimbări au fost prevăzute doar pentru termenul scurt. Iată ce se întâmplă...

Răspunsul la stres este inițiat de amigdala creierului, partea responsabilă pentru răspunsurile noastre instictive, impulsive. De acolo, mesajele transmit creierului să elibereze propriul cocktail chimic (incluzând adrenalină și cortizol) pentru a ajuta organismul să facă față stresului. Atunci când stresul este continuu, schimbările fiziologice rămân activate. Când acest lucru se întâmplă o perioadă îndelungată de timp, slăbesc sistemul imunitar (motiv pentru care elevii se îmbolnăvesc adesea în timpul examenelor), organismul și creierul.

Stresul poate determina închiderea temporară a cortexului prefrontal al creierului. Cortexul prefrontal este turnul de control al creierului. Este implicat în atenție, în rezolvarea de probleme, în controlul impulsurilor și în reglarea emoției. Acestea sunt cunoscute drept „funcții executive”. Uneori o implicare minimală a cortexului prefrontal poate fi un lucru bun – sunt momente în care trebuie doar să terninăm o treabă, fără să stăm pe gânduri, să planificăm sau să contemplăm (cum ar fi când avem nevoie să strigăm după ajutor rapid sau să facem față unei nopți albe). Dar ce facem cu celelalte momente?

Reziliența este legată de capacitatea de a activa cortexul prefrontal și de a calma amigdala. Când acest lucru reușește, schimbările fiziologice activate de stres încep să se inverseze, extinzând capacitatea de recuperare din, adaptare la sau identificare a soluției la stres, provocare sau adversitate.

Care este modalitatea prin care reziliența afectează comportamentul?

Copiii vor avea niveluri diferite de reziliență și diverse modalități de răspuns și recuperare din perioade de stres. Vor avea de asemenea modalități diferite de a arăta când presiunile puse pe ei depășesc capacitatea lor de a le face față. Ei pot deveni emotivi, se pot retrage sau pot deveni sfidători, furioși sau indignați. Bineînțeles, chiar și cei mai rezilienți luptători au zile în care totul devine prea mult, dar un nivel scăzut de reziliență e plauzibil să determine anumite modele de comportament mai des.

Poate fi reziliența schimbată?

Da. Da. Da. Reziliența poate fi cu siguranță schimbată. Reziliența nu este pentru cei binecuvântați genetic și poate fi consolidată la orice vârstă. Una dintre cele mai interesante descoperiri ale ultimului deceniu este aceea că putem schimba rețelele neuronale ale creierului prin experiențele la care îl expunem. Experiențele potrivite pot modela caracteristicile individuale, intrinseci ale copilului într-un mod ce poate dezvolta reziliența sa. 

Iată cum: dezvoltarea rezilienței la copii. 

Dezvoltarea celor mici în ființe sănătoase, înfloritoare nu înseamnă eliminarea dificultăților din calea lor. Bineînțeles, dacă i-am putea sălta peste lucrurile ce i-ar putea face să se împiedice ar fi minunat, însă nu ar înseamna neapărat că le facem o favoare. Un pic de stres îi însuflețește și îi ajută să-și dezvolte abilități de care au nevoie pentru a înflori. Întărirea lor ca ființe sănătoase înseamnă să îi echipăm cu strategii de a adresa respectiva dificultate. Iată cum:  

  1. Reziliența are nevoie de relații, nu independență fără compromisuri

Cercetările ne spun că nu încrederea în sine robustă, determinarea sau puterea interioară sunt cele care conduc copilul în fața dificultăților, ci prezența susținută a cel puțin unei relații de susținere. În cadrul unei relații iubitoare cu un adult grijuliu, copiii au oportunitatea de a-și dezvolta abilități vitale de a face față neajunsurilor. Prezența unui adult responsabil poate ajuta de asemenea la inversarea schimbărilor fiziologice activate de stres. În acest fel, creierul în dezvoltare, organismul și sistemul imunitar sunt protejate de efectele dăunătoare ale acestor schimbări fiziologice. Orice astfel de persoană poate face o diferență în viața unui copil, indiferent dacă este membru al familiei, profesor, consilier sau asistent social.

1. Sporește interacțiunea lor cu oameni cărora le pasă de ei 

Sprijinul social este asociat cu emoții pozitive superioare, cu un simț al controlului personal și predictibilității, cu stima de sine, motivarea, optimismul și cu reziliența. Copiii nu-i observă întotdeauna pe cei care-i sprijină, așa că, oricând poți, spune-le cine sunt fanii lor. Orice poți face pentru a le dezvolta legătura cu oameni care-i iubesc îi va întări.  

 ‘I-am spus bunicii tale ce curajos ai fost. E foarte mândră de tine.  ’

2. Spune-le că e în regulă să solicite ajutor

Copiii vor avea adesea impresia că a fi curajos înseamnă să rezolvi lucrurile de unul singur. Spune-le că a fi curajos și puternic înseamnă să știi când să ceri ajutorul. Dacă este ceva ce pot face singuri, îndrumă-i către asta, dar rezistă tentației de a-i duce tu acolo. 

3. Dezvoltă funcția executivă

Consolidarea funcției executive va consolida cortexul prefrontal. Aceasta îi va ajuta să-și gestioneze comportamentul și sentimentele și le va crește capacitatea de a dezvolta mecanisme de adaptare. Câteva modalități eficiente de a le dezvolta funcția executivă sunt:

  • stabilirea de rutine;  
  • modelarea comportamentului social sănătos; 
  • crearea și menținerea de relații de susținere și de încredere în jurul lor;  
  • crearea de oportunități pentru propriile conexiuni sociale;  
  • joc creativ;  
  • jocuri de masă, utile pentru controlul impulsurilor (să aștepte să le vină rândul), planificare, memorie, flexibilitate mentală (abilitatea de a schimba gândurile către un model alternativ mai bun, dacă situația o cere); 
  • jocuri care implică memoria (e.g. jocul La cumpărături – ‘Am fost la cumpărături și am cumpărat un  [cățeluș]’; următoarea persoană, ‘Am fost la cumpărături și am cumpărat un [cățeluș și o bicicletă]’; următoarea persoană … ‘Am fost la cumpărături și am cumpărat un [cățeluș, o bicicleta și un balon] – câștigătorul este cel care rămâne în joc fără să uite ceva din lista de cumpărături;  
  • mișcarea;  
  • oferirea de oportunități de a gândi și a acționa independent (dacă nu sunt de acord cu tine și îți spun unde greșești este un plus – funcția lor executivă înflorește!);
  • furnizarea de oportunități pentru ca ei să-și ia propriile decizii.

​4. Încurajează aplicarea unei practici de midfulness cu regularitate

Mindfulness creează schimbări structurale și funcționale în creier ce sprijină un răspuns sănătos la stres. Întărește cortexul prefrontal rațional, cu funcție de liniștire, și reduce activitatea la nivelul amigdalei instictive, impulsive. Consolidează de asemenea conexiunile dintre cortexul prefrontal și amigdala. Când această conexiune este puternică, cortexul prefrontal „liniștit” va influența mai mult deciziile și comportamentul. Regăsești aici metode distractive de mindfulness pentru copii.

5. Încurajează mișcarea

Mișcarea fizică întărește și reorganizează creierul pentru a-l face mai rezilient la stres. Un mijloc prin care face asta este creșterea substanțelor neurochimice  ce pot calma creierul în perioade de stres. Orice îl face pe copil să se miște este minunat, dacă reușești să o faci și în mod distractiv atunci devii erou. Iată câteva idei, dar dă-le copiilor ocazia și vor veni cu propriile idei:

  • aruncați un frisbee; 
  • loviți o minge;  
  • rotiți cercuri în jurul corpului; 
  • dansați;  
  • plimbați câinele;
  • leapșa super-eroilor (cel ales stă într-un cerc marcat, un super erou îl salvează prin utilizarea superputerilor sale de a „zbura” prin cerc); 
  • detectivul (în parc sau în curtea școlii, primul care găsește cinci lucruri verzi, cinci lucruri care încep cu litera ‘s’, șapte lucruri ce pot fi utilizate pentru a ne îmbrăca, sau zece lucruri cu miros minunat – pe locuri, fiți gata, start!).

6. Construiește sentimente de competență și control

Încurajează acest sentiment la ei – acela ce le reamintește că pot face lucruri dificile. Vei reuși acest lucru de fiecare dată când le recunoști punctele tari, lucrurile curajoase pe care le fac, efortul lor atunci când realizează ceva dificil, și când îi încurajezi să-și ia propriile decizii. Când au un simț al controlului este mai puțin probabil să fie reactivi la stres și mult mai probabil să facă față viitoarelor provocări. 

 ‘Te descurci foarte bine când e vorba de a încerca lucruri dificile. Ai tot ce este necesar. Continuă tot așa. Vei reuși.’

7. Cultivă optimismul

S-a dovedit că optimismul este una dintre caracteristicile cheie ale oamenilor rezilienți. Creierul poate fi reprogramat să fie mai optimist prin experiențele la care este expus. Dacă mini-omul tău are tendința de a vedea paharul pe jumătate gol, arată-i o perspectivă diferită. Asta nu înseamnă să îi minimalizezi sentimentele. Acceptă punctul lor de vedere asupra lumii și prezintă-le și unele diferite (Mai multe căi de susținere a optimismului la copii se regăsesc aici).

‘E trist când plouă într-o zi de sport, nu-i așa. Hai să profităm din asta. Ce putem face într-o zi ploaioasă și cel mai probabil nu am face dacă ar fi soare afară?’ Ideea e să ne concentrăm mai degrabă pe ce a rămas, decât pe ce am pierdut.

8. Învață-i cum să recadreze

Abilitatea de a recadra, de a redefini provocările într-un mod mai puțin amenințător este conectată cu reziliența. Redefinirea este o capacitate extrem de valoroasă. În perioade de dificultate sau dezamăgire îi ajută să se concentreze pe ceea ce au mai degrabă decât pe ceea ce au pierdut. Pentru a dezvolta această abilitate, recunoaște-le dezamăgirea, apoi redirecționează-i ușor dinspre costul generat de problemă către oportunitățile pe care aceasta le-ar putea genera.

De exemplu, dacă o zi ploioasă a determinat anularea activităților sportive, 

 ‘Înțeleg cât de dezamăgit ești că nu te-ai putut juca astăzi. Și eu aș fi dezamăgit(ă). Ce putem face datorită ploii și altfel nu am fi putut face? (Dacă sunt cu adevărat dezamăgiți, e posibil să aibă nevoie de ajutorul tău.) ‘Poți să te cuibărești în cameră și să citești o carte, să te uiți la un film, să joci un joc de interior, să te plimbi prin ploaie, putem să gătim și să facem o petrecere sau să servim ceaiul de după-amiază – cu haine super elegante și bijuterii și pantofi eleganți, cu farfurii și pahare de cristal și poate chiar cu o... față de masă – dar fără furculițe – nu servim prăjitura cu furculița, în niciun caz – asta ar fi prea mult.’

Permite și idei ridicole. Îi va ajuta să treacă peste lucrurile evidente și vor veni cu idei unice minunate. Îi va încuraja de asemenea să chestioneze orice limite sau idei despre cum “ar trebui” să fie făcute lucrurile.

‘Poate am putea face un picnic în ploaie sau o petrecere pe plajă. Poate ne putem acoperi complet cu noroi, sau putem să facem baie câinelui în ploaie sau putem să ne facem nouă o baie de spumă afară!’ Există căi prin care ei pot transforma astfel de sugestii trăznite în idei interesante.  

9. Fii un model de reziliență

Imitația este o metodă puternică de învățare. Micuții vor dori să fie exact ca tine și te vor urmări îndeaproape. Fără a depăși limitele lor de a face față, premite-le să observe cum abordezi propriile dezamăgiri. Permițându-le accesul în lumea ta emoțională la momente potrivite îi ajută să conștientizeze că tristețea, blocajul, dezamăgirea sunt toate experiențe umane normale. Când experiențele dificile devin comune, se creează siguranța și securitatea de care au nevoie pentru a explora ce înseamnă pentru ei experiențele respective și pentru a experimenta noi căi de răspuns.

 ‘Sunt dezamăgit(ă) că nu am obținut slujba, dar asta pentru că era important pentru mine. Este plăcut să ai lucruri importante pentru tine, chiar dacă nu sfârșesc așa cum ți-ai dori. Am făcut tot ce-am putut mai bine la interviu și știu că voi fi ok. Slujba respectivă nu a fost pentru mine, dar sunt sigură că o să apară una care va fi perfectă. Trebuie doar să continui și să am răbdare.’ 

10. Confruntarea fricii –cu sprijin

Confruntarea fricii împuternicește (în limitele auto-conservării desigur – a rămâne în viață dă de asemenea un sentiment de împuternicire) dar pentru a face asta, au nevoie de sprijin, la fel ca fiecare dintre noi. Cel mai adesea, copiii văd lucrurile în alb și negru, iar când se confruntă cu ceva dificil, opțiunile par a fi doar două – mergi înainte și confruntă direct situația sau evită cu orice preț. Dar există și a treia variantă, aceea de a aborda problema treptat, simțind că ești sprijinit și că ai o anumită măsură de control. Aici regăsești „scara”, ce explică cum să îi îndrepți ușor și în siguranță către  lucrurile care îi provoacă.

11. Încurajează-i să își asume riscuri „sigure”, cu măsură

Explică-le în ce fel curajul pe care îl arată atunci când fac ceva dificil sau provocator este mai important decât rezultatul final. Libertatea potrivită fiecărei vârste le permite să învețe care le sunt limitele, îi încurajează să gândească despre propriile decizii și îi învață că pot face față și lucrurilor ce nu merg în direcția dorită. Când își asumă riscuri încep să se deschidă către lume și realizează propria capacitate de a o influența. Există magie în aceasta și pentru ei, și pentru noi.  

‘Imi place cât de curajos ești. Când încerci lucruri din ce în ce mai dificile, e posibil să nu se rezolve întotdeauna, dar asta înseamnă că tu devii mai puternic, mai deștept, mai curajos și te vei apropia și mai mult de rezultat data viitoare. ’

12. Nu te grăbi să le sari în ajutor

În spațiul prețios dintre momentul căderii și acela al ridicării vor învăța cum să-și regăsească echilibrul. Bineînțeles, uneori să-i ridicăm și să le oferim un spațiu sigur este exact ce au nevoie pentru a-și putea regăsi puterea să meargă mai departe. Important este să nu facem asta de fiecare dată. Expunerea la stres și provocări pe care să le gestioneze în timpul copilăriei îi va ajuta să aibă capacitatea de a le adresa mai bine în viața de adult. Este dovedit că aceste experiențe timpurii generează schimbări în cortexul prefrontal (partea din creier ce spune “liniștește-te, ai lucrurile sub control”) ce-l vor proteja în fața efectelor negative ale stresului viitor. Privește-o ca pe procesul de imunizare – un pic de patogen, că vorbim de un virus sau de ceva stresant, ajută la dezvoltarea rezistenței și protecția împotriva versiunilor mai grave.

13. Întâmpină-i acolo unde sunt ei  

Reziliența nu înseamnă a nu cădea niciodată. Înseamnă să te ridici după căderi, fără să te grăbească nimeni. Fiecare dintre noi experimentează uneori durere emoțională, eșec, suferință și tristețe. Sentimentele au întodeauna un motiv bun pentru care există, chiar dacă uneori par apăsătoare. Cheia pentru copii este să învețe să respecte acele sentimente (chiar și pe cele rele), dar să nu le permită să preia controlul și să-i direcționeze spre alegeri nefericite. Tristețea și durerea, de exemplu, ne pot face să ne retragem pentru un timp. În această perioadă de retragere, informația este analizată, asimilată și procesată pentru a ne regăsi echilibrul. Dacă această etapă este grăbită, chiar și în numele rezilienței, se va menține acolo ca un huruit subtil și se va reflecta în comportament, uneori în momente complet neașteptate.    

14. Încurajează un mod de gândire orientat către creștere. Noi ne putem schimba și la fel și ceilalți 

Cercetările au dovedit ca atunci când copiii au o mentalitate orientată către creștere– convingerea că oamenii au potențialul de a se schimba – este mult mai probabil ca ei să dovedească reziliență atunci când lucrurile devin dificile. Comparativ cu copiii care au convingerea că cei care agresează o vor face întotdeauna și că victimele vor fi întodeauna victime, copiii care cred că oamenii se pot schimba dau dovadă de mai puțin stres și anxietate, sentimente mai bune față de ei înșiși ca răspuns la excluziunea socială și o mai bună sănătate psihică. Iată aici pas cu pas cum se poate dezvolta o mentalitate orientată către creștere.

15. Spune-le că ai încredere în capacitatea lor de a face față

Teama de a eșua nu este neapărat despre pierdere în sine, ci mai degrabă teama că ei (sau tu) nu vor reuși să facă față pierderii. Cel mai mult contează ce gândești tu cu adevărat, căci pe tine te vor lua de referință. Dacă tu crezi în ei și în capacitatea lor de a face față obstacolelor, vor crede și ei. Nu este întotdeauna ușor. Adesea vom resimți fiecare lovitură, vânătaie, cădere sau ratare. Poate fi sfâșietor când ei se luptă sau ratează ceva din ceea ce își doresc, nu pentru ceea ce reprezintă pentru noi, ci pentru ceea ce știm că reprezintă pentru ei. Dar ei vor fi în regulă. Când tu decizi, vor decide și ei.

16. Dezvoltă-le colecția de instrumente pentru rezolvarea problemelor

Dialogul interior este o parte importantă a rezolvării problemelor. Cuvintele tale au putere întrucât ele reprezintă fundația pe care ei își construiesc propriul dialog interior. În loc să le rezolvi problemele, începe să le oferi limbajul prin care să și le rezolve singuri. Câteva idei:

  • Ce ar face [cineva în care ei au încredere]?
  • Ce a funcționat înainte?
  • Spune cât de multe idei poți în două minute, chiar și din cele trăznite. Haide. Dă-i drumul.
  • Cum putem să spargem această mare problemă în bucățele mai mici?

Să zicem, de exemplu, că problema ar fi ‘Și dacă o să-mi fie dor de tine sau mă voi speria când sunt la bunica?’ Întâi validează-le opinia, apoi începe să le oferi limbajul pentru rezolvarea problemei, fără a le furniza solutia,

‘E posibil să îți fie dor de mine. Și mie o să-mi fie dor de tine. E normal să îți fie dor de cei dragi, chiar dacă ești cu oameni de care îți place. Ce crezi că ar putea ajuta dacă se va întâmpla așa?’ sau, ‘Ce ar face [Superman/ Tata/ Sora mai mare care pare să conducă universul]?’ sau ‘Ce fel de lucruri faci aici acasă care te ajută să te simți bine și în siguranță?’ Știu că întotdeauna ai idei minunate.’

17. Alocă timp pentru creativitate și joc

Rezolvarea problemelor este un proces creativ. Orice le dezvoltă abilitățile de rezolvare a problemelor le va întări reziliența. În mod natural, copiii sunt curioși, iscoditori și creativi. Oferă-le timp și spațiu pentru joacă și pentru a deveni creativi și ei se vor ocupa de restul.

18. Shhh. Lasă-i să vorbească

Încearcă să reziști tentației de a le rezolva problemele. (Atât de tentant, știm!) În schimb, fii cutia lor de rezonanță pe măsură ce se poartă singuri întracolo unde e nevoie să ajungă.

Când vorbesc, mintea lor procesează și se consolidează. „Scânteile” lor mentale pot genera suficientă lumină pentru ca ei să se descurce. Ghidează-i, dar oricând e posibil lasă-i să vorbească și să încerce să-și identifice propriile soluții. Tu ești cel mai sigur loc din lume pentru ca ei să experimenteze și să încerce lucruri noi. Rezolvarea problemelor este o abilitate minunată și timpul pe care îl petrec discutând cu tine, formulând idei va ajuta mult la dezvoltarea aceasteia. Oferă-le posibilitatea să-și exploreze și să-și descopere propriul potențial. 

19. Încearcă, ‘cum’, nu ‘de ce’.

Când lucrurile merg prost – și se va întâmpla asta – dacă-i întrebi pe copii ‘de ce’, cel mai adesea răspunsul va fi ‘Nu știu’. Cine știe de ce oricare dintre noi face lucruri stupide sau ia decizii nefericite. Singura certitudine este că toți facem asta. Mai degrabă decât o întrebare de genul  ‘De ce ai pictat-o pe sora ta pe față?’ ce poate conduce la o explicație perfect rezonabilă ‘ca să o fac galbenă’, încurajează rezolvarea de probleme și reflecția, întrebându-i cum ar putea să îndrepte situația. ‘Fața ei este galbenă, dar nu este ok pentru ea să rămână așa. Cum putem rezolva asta?’ 

Și mai presus de toate …

20. Spune-le că sunt iubiți necondiționat. (Dar asta știai oricum.)

Acest lucru le va oferi o fundație solidă la care să se întoarcă oricând li se pare că lumea devine instabilă. În cele din urmă, vor învăța că își pot oferi singuri această temelie solidă. Mare parte din reziliență înseamnă să le dezvolți încrederea în ei înșiși. Este cel mai fantastic lucru în care vor crede vreodată. 


Cuvinte cheie:
adolescenți autocunoastere autoîngrijire autoreglare calități personale comunicare creativitate Cunoaşterea şi acceptarea de sine formarea imaginii de sine gândire prospectiva imagine de sine încredere în sine inteligenta emotionala interrelationare rezolvare de probleme stima de sine

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul Prof21 si te vom tine la curent cu evenimentele importante.