Titularizare 2019: Lista posturilor a fost actualizată

Postat la 8 mai 2019 de Alexandru Gabor în categoria Știri







Titularizare 2019: Lista posturilor a fost actualizată


Calendarul de titularizare 2019 a fost modificat, astfel că înscrierile în concursul de angajare în școală se fac în perioada 22 – 29 mai 2019. Ministerul Educației a schimbat și perioada de inspecții la clasă pentru titularizare, iar noile date sunt 3 – 28 iunie. Instituția a actualizat și lista posturilor disponibile pentru titularizare în fiecare județ.

Ministerul Educației a realizat aceste modificări la metodologia de titularizare în aprilie, când a decis ca acele contracte încheiate în urma titularizării “pe articolul 253” declarat neconstituțional să fie transformate în contracte individuale de muncă “pe durata de viabilitate a postului/catedrei”, deși Ministerul Muncii a precizat într-un răspuns în exclusivitate pentru Edupedu.ro că sintagma “durata de viabilitate a postului” nu există în codul muncii și contractul individual de muncă nu poate fi încheiat pe durata de viabilitate a postului.

 

 

Calendar titularizare 2019 actualizat

 

 

20 mai 2019       Verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs

22 – 29 mai 2019   Înscrierea la concursul de titularizare: Înregistrarea la inspectoratele şcolare a dosarelor de înscriere la titularizare, inclusiv pentru absolvenții promoției 2019; depunerea dosarelor de către profesorii titulari în vederea soluționării reducerilor de activitate apărute în perioada aprilie – mai 2019

23 – 30 mai 2019  Verificarea și avizarea dosarelor candidaților la titularizare de către comisia județeană de organizare a concursului și consilierul juridic al inspectoratului școlar

În perioadele: 30 – 31 mai 2019; 10 – 12 iulie 2019 pentru absolvenții promoției 2019/absolvenții 2019 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic

Validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare atrage după sine anularea înscrierii la concurs

Notă: În mod excepţional, absolvenții promoției 2019 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverința de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 17 iulie 2019. Absolvenții promoției 2019 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinței de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

3 iunie 2019                   Afișarea listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;

3 – 28 iunie 2019           Probele practice/orale și Inspecțiile speciale la clasă

Notă: În perioada 31 mai – 28 iunie pot participa la probele practice/orale și la inspecțiile la clasă și cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluționată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada aprilie – iunie 2019.

17 iulie 2019                  Proba scrisă: examenul de titularizare

23 iulie 2019                 Afișarea rezultatelor la titularizare 2019

23 – 24 iulie 2019          Depunerea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare

30 iulie 2019                  Afișarea rezultatelor finale la titularizare

31 iulie 2019                  Repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată

(integral aici)

Ministerul Educației a modificat calendarul de titularizare în urmă cu o lună, prin Ordinul nr. 3886/2019 din 11 aprilie 2019. Schimbarea datelor de înscriere la titularizare și a perioadei în care sunt susținute inspecțiile la clasă vine după scandalul ‘titularizării pe 253’, când profesorii au aflat direct de la inspectorate, în prima zi de depunere a dosarelor de înscriere la titularizare pe 253, că nu se mai pot angaja pe baza acestui articol declarat neconstituțional încă de vara trecută, dar menținut în metodologia de titularizare realizată la jumătate de an după ce judecătorii Curții deciseseră că articolul 253 din legea educației este neconstituțional. Citește aici scandalul titularizării pe 253 și decizia Guvernului Dăncilă

Titularizare 2019 – Lista posturilor disponibile pentru titularizare a fost actualizată

Lista posturilor disponibile pentru titularizare anul acesta a fost actualizată de Ministerul Educației, pe site-ul Titularizare 2019. Profesorii care vor să se angajeze într-o școală pot vedea astfel posturile complete cu viabilitatea de cel puțin 4 ani în fiecare județ.

 

 

 

Sursa EDUPEDU.ro

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul Prof21 si te vom tine la curent cu evenimentele importante.