EAThink – mâncați local, gândiți global - Culegere pentru cadre didactice din învățământul preuniversitar

Postat la 30 aprilie 2019 de Monica Cugler în categoria Știri







EAThink – mâncați local, gândiți global - Culegere pentru cadre didactice din învățământul preuniversitar


Kit-ul educațional EAThink2015 România este o publicație ce cuprinde o selecție de instrumente educaționale și unități de învățare, incluzând o varietate de subiecte, probleme și abordări, toate însemnând instrumente noi multidisciplinare, flexibile și adaptatate pentru Educația pentru Cetățenie Globală, axate pe problemele alimentare. Culegerea include un număr de 26 de unități de învățare, 15 realizate de cadre didactice din școli din România, și 11 realizate de cadre didactice din alte 13 țări europene. Unitățile sunt împărțite pe patru mari tematici: consum și producție responsabile, sănătate și bunăstare, promovarea unei agriculturi sustenabile, protejarea ecosistemelor tereste și acvatice.

Unitățile de învățare includ planul de lecție, și după caz, anexele aferente. Vă invităm să descărcați culegerea de aici și anexele de aici 

Culegerea a fost realizată în cadrul proiectului EAThink2015. Învățare Globală pentru schimbare în Anul European pentru Dezvoltare 2015 și mai departe: Angajamentul tinerilor europeni de la sere școlare experimentale până la sisteme de alimentație sustenabile, co-finanțat de Comisia Europeană prin programul ,,Actori non-statali și autorități locale în dezvoltare. Creșterea gradului de conștientizare publică pe probleme de dezvoltare și promovarea educației pentru dezvoltare în Uniunea Europeană”

Proiectul a fost  implementat în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2017, de fundația ACRA – CSC – Italia, în parteneriat cu organizații din alte 13 țări europene. În România, Asociația Asistență și programe pentru dezvoltare durabilă – Agenda 21 a fost  coordonatorul național al proiectului.

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul Prof21 si te vom tine la curent cu evenimentele importante.