Resurse gratuite de educație digitală pentru elevi și cadrele didactice în cadrul campaniei Hai pe Net 2019 a Fundației EOS

Postat la 15 martie 2019 de Alexandru Gabor în categoria Știri







Resurse gratuite de educație digitală pentru elevi și cadrele didactice în cadrul campaniei Hai pe Net 2019 a Fundației EOS


România răspunde pentru al 10-lea an consecutiv provocărilor adresate de ALL DIGITAL în campania pan-europeană de incluziune digitală ALL DIGITAL Week 2019. Fundația EOS România va organiza în acest an Campania Hai pe Net alături de ANBPR și APDETIC. Obiectivul campaniei este acela de a aduce  cât mai mulți români în spațiul virtual. Campania se va desfășura în perioada 19 – 25 martie 2019. 

La fel ca și în anii anteriori, Campania Hai pe Net 2019 se va focaliza pe cele două direcții mari prioritare de incluziune digitală: în primul rând pe atragerea persoanelor care nu au folosit niciodată un calculator sau internetul și în al doilea rând pe promovarea unor instrumente online care să ajute tinerii să-și evalueze competențele digitale și să își crească șansele de angajare.Pe lângă aceste obiective, participanții la campanie vor putea învăța despre importanța securității online, despre importanța accesibilității web și își vor putea evalua gratuit competențele digitale prin simularea unor examene oficiale Certiport.

Conform statisticilor recente publicate de Comisia Europeană, România se clasează în continuare pe ultimele locuri în Europa în Indexul Societății și Economiei Digitale (DESI 2017). Deși conectivitatea a înregistrat o creștere bună în România pe parcursul anului 2016, capitolele Capital Uman, Utilizarea Internetului, Integrarea Tehnologiilor Digitale și Serviciile Publice Digitale ne situează în continuare printre ultimii în Europa. 

Partenerii care doresc să participe la campania hai pe Net 2019, au la dispoziție o serie de resurse care să îi ghideze în efortul lor de a conștientiza comunitatea despre beneficiile alfabetizării digitale. De asemenea, ghidul campaniei Hai pe Net ghidează partenerii în organizarea unor evenimente de incluziune digitală.

Link înregistrare parteneri campania Hai pe Net 2019!

 

În contextul campaniei Hai pe Net 2019, Fundația EOS cu sprijinul Certipro Romania, pune la dispoziția cadrelor didactice interesate resurse gratuite de studiu și licențe gratuite de exerciții pentru dezvoltarea competențelor digitale în rândul cadrelor didactice și elevilor de LICEU (IC3-GS5) și GIMNAZIU (IC3-Spark). Descărcați resursele de mai jos:

 

Materiale de studiu LICEU (IC3-GS5):

https://1drv.ms/f/s!AjAky08HJtS_x22uEXqzPKu6VqBe

 

Materiale de studiu GIMNAZIU (IC3-Spark):

https://1drv.ms/f/s!AjAky08HJtS_yBWEOsx0jVR-8c_z

 

Licențele gratuite pentru testarea nivelului de competențe digitale se pot obține de la [email protected] sau [email protected]

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul Prof21 si te vom tine la curent cu evenimentele importante.