Cauze structurale și factori specifici ai analfabetismului funcțional în România

Postat la 22 februarie 2019 de Alexandru Gabor în categoria Știri







Cauze structurale și factori specifici ai analfabetismului funcțional în România


Tema analfabetismului funcțional, la fel ca alți indicatori macro din sistemul național de educație, nu reține prea mult timp atenția opiniei publice și a factorilor de decizie. În mod normal, orice diagnostic care semnalează o criză, indiferent de domeniu, este urmat de o amplă dezbatere societală, orientată spre soluții și evaluarea  unor direcții de acțiune. Analfabetismul funcțional din România este deplâns și criticat deseori, pe bună dreptate. Sistemul românesc de educație pare că nu se schimbă și diferitele testări internaționale demonstrează că există o inerție substanțială a tendințelor în educație. Pe de altă parte, există un început de dezbatere asupra cauzelor analfabetismului funcțional și ce decizii pot fi luate pe termen scurt și mediu.

Astfel, potrivit unui studiu recent, factorii determinanți care influențează apariția analfabetismului funcțional sunt:

  1. Resursele precare educaționale din familie, respectiv copiii din România se confruntă cu o lipsă acuta a metarialelor didactice și a cărților, comparativ cu copiii din țările europene. De pildă, 31% dintre copii au declarat că au mai puțin de 10 cărți acasă
  2. Nivelul scăzut de educație al părinților (doar 14% din părinții copiilor care au participat la cercetarea PIRLS au studii superioare sau mai mult)
  3. Politicile educaționale deficitare (crearea unui mediu care fovorizează lectura, resursele profesorilor pentru predarea lecturii, bibliotecile sau absența campaniilor care promovează lectura)
  4. Calitatea actului didactic (timpul alocat studiului pentru un elev român este sensibil mai redus decât media europeană de 850 de ore pe an; timpul pentru predarea limbii române este cu aproximativ 30% mai redus decât timpul alocat în media europeană; România nu are un curriculum specific pentru predarea lecturii; lipsa sprijinului pentru cadrele didactice care nu înregistrează progrese în activitate)
  5. Formarea și selecția cadrelor didactice (formarea inițială și continuă a cadrelor didactice pot fi ameliorate, atractivitatea carierei didactice, comeptenețele pedagogice nu sunt niciodată evaluate cu adevărat)
  6. Descentralizarea politicilor educaționale către autoritățile locale
  7. Subfinanțarea și diferențele de finanțare dintre urban și rural
  8. Lipsa unui sistem de sprijin adresat managerilor educaționali
  9. Lipsa de coerență și predictibilitate în sistemul educațional
  10. Cultura organizațională orientată spre execuție, mai puțin spre inovare: Cultivarea atitudinii de obediență și superioritate ierarhică dincolo de etica profesională, prin raportarea instituțiilor ierarhice superioare la directorii de școli ca la simpli executanți. Aceasta propagă în activitatea de management modele care nu încurajează proactivitatea, determinarea, luarea inițiativei, leadershipul personal și gândirea critică înspre căutarea unor soluții alternative.
  11. Ambiguitatea din legislația primară și secundară (lasă loc practicii neuniforme și arbitrariului)
  12. Lipsa unor sisteme alternative de integrare școlară a celor ce au abandonat

   

Așa cum se poate remarcă, majoritatea acestor factori sunt, întâi de toate, de natură structurală, anume ei privesc note definitorii ale sistemului de educație ce nu pot fi schimbate decât la nivel macro și de sus în jos. Subfinanțarea, instabilitatea politică, ambiguitatea legislației, lipsa coerenței politicilor educaționale nu sunt în mod necesar specifice sectorului educației, tendințe similare se regăsesc și în alte arii ale politicilor publice. Ceea ce diferențiază educația de alte sectoare ale politicilor publice este impactul asupra economiei și societății în sens larg. Estimarea de bază în ceea ce privește eliminarea analfabetismului funcțional este că acest fapt, dacă se atinge ținta stabilită pentru 2030 de eradicare completă a sa, ar duce la o creștere, pe termen lung, a PIBului României cu 211%.

Dincolo de schimbări macro, cum ar fi finanțarea sau legislația, comunitățile educaționale pot alege strategii specifice pentru a schimba fie cultura organizațională, deseori orientată spre obediență și subordonare, fie a resurselor educaționale. Astfel, se pot folosi teste alternative privind aptitudinile pedagogice ale profesorilor, se pot găsi programe de formare continuă pentru profesori și manageri școlari sau se pot identifica resurse pentru dotarea bibliotecilor școlilor mai puțin favorizate. Nu în ultimul rând, comunitățile școlare se pot organiza pentru ca problemele educației să fie mai bine reflectate în prioritățile autorităților locale.

 

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul Prof21 si te vom tine la curent cu evenimentele importante.