Animatie stradală

Animația stradală este o formă de artă participativă ce constă în practicarea unor tehnici diverse cu scopul de a anima publicul, de a-i produce dorința de implicare sau de a-i transmite anumite mesaje, ridicând semne de întrebare.
Metoda are caracter participativ și experiențial, iar dacă mecanismul desfășurării acesteia este înțeles și practicat pas cu pas, va putea fi bine stăpânită. Animația stradală este o exprimare artistică care se bazează foarte mult pe vizual pentru a reuși să transmită privitorului mesajul și emoția potrivită. Astfel, ceea ce realizează animatorul ține foarte mult de starea pe care o transmite. Creativitatea celui care performează este, de asemenea, un factor important pentru o animare de succes. Pentru ca efectul asupra privitorului să fie cel așteptat, metoda se bazează pe începerea unui ritm și pe susținerea continuității acestuia.

Obiective de învățare
Educarea oamenilor cu privire la un subiect anume, oferirea posibilității oamenilor de a avea acces la anumite forme de artă, realizarea de conștientizare publică pe anumite subiecte.

Rezultatele/impactul metodei
Animația stradală atrage foarte mult prin estetic și prin aplicabilitate. Învățând-o, oamenii vor putea să o reproducă în cadrul comunităților din care provin. Este, de fapt, un impact ce se va observa printr-o mai mare deschidere a comunității asupra elementelor educației nonformale. În urma folosirii acestei metode din ce în ce mai des, va exista un nivel mult mai mare de participare și implicare în viața comunității. Pentru că este o metodă atât de diferită de metodele tradiționale de educație și prin intermediul căreia se poate atrage foarte ușor atenția asupra unor lucruri, metoda poate avea cu siguranță un rezultat vizibil. Prin învățarea și folosirea acestei metode, se va înțelege utilitatea educației nonformale și necesitatea promovării și dezvoltării acesteia. Impactul metodei nu va consta doar în implicarea unui număr mare de oameni în activități ci și se va realiza o mediatizare și o popularizare a acestei metode în cadrul comunității.