Cum răspundem unei solicitări

Cu toții avem impresia că a răspunde unei solicitări este (de cele mai multe ori) ușor și că oricine o poate face. De obicei, acest lucru este adevărat dar fiecare dintre noi ne-am regăsit cel puțin o dată într-o situație conflictuală datorată unui refuz oferit unei alte persoane și ne-am gândit ce am fi putut face diferit ca să evităm acest lucru? Acest exercițiu are menirea de a ne dezvolta abilitatea de a răspunde unei solicitări în mod empatic și de a identifica ce tip de solicitare am primit pentru a știi care este cea mai bună modalitate de răspuns.


Obiective :

Stabilirea modalității optime de formulare a unei solicitări
Identificarea pașilor necesari în oferirea unui răspuns la o solicitare


Grup țintă:

clasele IX-XII


Resurse:

Foi printate cu Schema logică pentru a răspunde la solicitări și conceptele teoretice din Anexa 1. sau folosirea unui videoproiector pentru a fi prezentate întregului grup.


Instrucțiuni:

Organizează grupul/clasa în echipe de câte 4 persoane.

Grupului îi este prezentată și explicată Schema logică pentru a răspunde la solicitări și conceptele teoretice.

Unul dintre participanții grupului va formula o solicitare către ceilalți 3 membri ai grupului.
Unul dintre aceștia va oferi un răspuns de acceptare a solicitării, unul de refuz a solicitării, iar cel de al treilea un compromis. Aceste răspunsuri vor fi formulate folosind Schema logică pentru a răspunde la solicitări.
Apoi, pe rând, fiecare participant va îndeplini unul dintre celelalte roluri până când fiecare membru al grupului va experimenta cele patru variante.

În final, vor fi întrebați care dintre cele 4 roluri li s-a părut cel mai ușor de îndeplinit, care cel mai greu și de ce?
Atunci când răspundem unei solicitări: 
vom exprima direct nevoile proprii; 
- vom lua în considerare nevoile celuilalt (celorlalți) ;
- ne vom exprima asertiv, adică vom include atât nevoile proprii, cât și o considerare a nevoilor celorlalți;

Sursa:  Curs Psihologie Organizațională, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.