Jurnalul consumului de vacanță

Asociaţia REPER21 , Aiud
0
Jurnalul de consum este un instrument de monitorizare a obiceiurilor de consum şi poate reprezenta o excelentă temă de vacanţă pentru elevi. Este o provocare pentru a oferi mai multă atenţie bunurilor pe care aceştia le achiziţionează, reprezentând un pas important înspre conştientizarea propriilor obiceiuri de consum.

Obiective 

Conştientizarea propriilor obiceiuri de consum în rândul elevilor.
Dezvoltarea unor deprinderi specifice unui consumator responsabil, precum: citirea etichetelor produselor achiziţionate, identificarea produselor realizate din ingrediente reciclate sau naturale, informare cu privire la locul de provenienţă al bunului cumpărat, etc.
Dezvoltarea unei mai bune înţelegeri a legăturii dintre obiceiurile de consum, echilibrul mediului înconjurător şi echitatea socială.
Exersarea unor noţiuni de bază ale limbii engleze.
 

Resurse necesare 

Video-proiector şi ecran de proiecţie
Laptop/PC
Jurnalul de consum printat pentru elevii care nu au acces la un computer acasă
O coală A4 pentru completarea adreselor de email ale tuturor elevilor
Timp prezentare jurnal: 30 min
Timp implementare: 30 zile
Elevi: clasele VII-XII
 

Instrucţiuni

Se recomandă ca aplicarea acestei metode să fie precedată de cel puţin o activitate care să abordeze subiecte din sfera modelelor de consum şi producţie (Planeta profit face un tricou, Negoţul cu cacao, Povestea lucrurilor, Analiza ciclului de viaţă)

Metoda are 3 etape:

a)prezentarea jurnalului de către facilitator elevilor, pe baza următorilor paşi:
- facilitatorul oferă o scurtă introducere cu privire la: legătura dintre obiceiurile noastre de consum şi problemele globale, modul în care selectăm produsele pe care le cumpărăm, cum citim o etichetă, etc. Se aduc de asemenea în discuţie activităţile anterioare pe tematici apropiate
- facilitatorul prezintă într-un mod captivant Jurnalul şi scopul acestuia
- facilitatorul clarifică termenii în engleză din cadrul jurnalului, prezintă toate coloanele din cadrul tabelului şi se asigură că elevii au înţeles modul de completare
- facilitatorul transmite elevilor prin email Jurnalul de consum. În cazul celor care nu au acces la un computer printează 30 de exemplare.
b)completarea propriu zisă a jurnalului timp de o lună pe perioada vacanţei de către elevi
c)evaluarea activităţii
La întoarcerea la şcoală elevii vor fi stimulaţi să împărtăşească experienţa lor şi modul în care aceasta le-a influenţat obiceiurile de consum. Se poate opta pentru o dezbatere de grup sau o evaluare vizuală, non-verbală.

Descarcă jurnalul consumului aici

Sursa: metodă dezvoltată de Societatea pentru Consum Responsabil