5 Decizii simple care îţi cresc imaginea de sine

Colegiul National "Nichita Stanescu" , Ploiești
0

Renunta la a te compara cu altii

Pana la urma este nevoie doar de o decizie sa renunti la a te compara cu altii.Presiunea grupurilor din care facem parte de multe ori dicteaza si obiectivele personale si profesionale. Vrem ce are vecinul, colegul de la birou, seful sau nu-stiu-ce-vedeta sau persoana publica pe care o apreciem.
Nu este nimic in neregula in a dori ceva mai bun pentru noi: un gadget ultimul racnet, o masina noua, o casa mai mare si mai frumoasa, un corp mai sexy, o relatie de cuplu mai buna.
Intrebarea mea este: cate din obiectivele noastre sunt… ale noastre si cate sunt de fapt adoptate de la cei din jur? Chiar traim si muncim pentru a ne atinge obiectivele in care noi credem si pe care noi ni le asumam sau actionam din inertie pe baza a ceea ce este social acceptat ca trebuie sa facem, sa avem, sa fim?
Cand vom intelege mai bine cine suntem si ce vrem cu adevarat, vom gasi acea motivatie interna, acea putere interioara despre care se vorbeste in fiecare carte de dezvoltare personala. Si vom renunta in a face lucrurile pe care altii le asteapta de la noi sau pe care noi credem ca trebuie sa le facem pentru a fi acceptati in grupurile sociale din care facem parte.


Cauta si intra in grupurile suport care te sustin neconditionat

Probabil ca ati citit sau ati auzit multi autori sau speakeri vorbind despre cat de important este sa te inconjori de “oamenii potriviti”. Intrebarea este: cum stii care sunt oamenii potriviti? Se pot scrie carti intregi numai despre acest subiect, desigur. Vreau sa stiti care este, din experienta mea, trasatura esentiala a oamenilor din grupul nostru de suport.
Pentru mine, cea mai importanta calitate a celor pe care ii lasam sa ne influenteze este capacitatea lor de a ne pune in valoare personalitatea, convingerile, trasaturile noastre. Este esential sa ne inconjuram de oameni care ne accepta asa cum suntem si care ne sustin neconditionat in ceea ce facem.
Nu inseamna ca nu ne dau feedback negativ sau spun “da” la orice le propunem sau orice idee nastrusnica pe care o putem avea. Vorbesc aici despre acei oameni care scot ce este mai bun in noi, care stiu cand si cum sa ofere un feedback generativ (constructiv) si care ne sustin chiar daca ei cred ca mergem pe un drum gresit. Nu iau decizii pentru noi, ci ne sustin in deciziile pe care le luam, indiferent de ce cred ei despre acele decizii!
Decideti ca veti aduna in jurul vostru acei oameni care scot ce este mai bun in voi.


Foloseste artefacte care declanseaza motivatia

Probabil ca ati mai auzit de caietul de vise, de “vision board” sau alte tehnici din acelasi registru. Puteti aduna intr-o cutie poze si obiecte care sa functioneze ca niste ancore (butoane) motivationale pentru voi, asa cum sugereaza si Dr. Carol Dweck, vestit profesor de psihologie la Stanford in cartea sa “Mindset: The New Psychology of Success”.
Puteti aduna acolo orice obiect care sa va motiveze. Sugestia mea este sa puneti acolo toate dovezile succesului personal, indiferent cat de mic credeti ca este. Ganditi-va la toate obiectivele atinse de-a lungul vietii. Scrieti fiecare obiectiv atins pe o bucatica de hartie si adunati toate succesele personale si profesionale in cutie.
Vorbesc aici despre acel examen pe care l-ati luat foarte usor, despre un client super-multumit de produsul pe care i l-ati vandut, despre acea prajitura care v-a iesit perfect! Nu conteaza evenimentul in sine, conteaza STAREA (emotia) pe care acel eveniment a generat-o! Acea stare trebuie pusa in cutie. Este incredibil cat de multe am reusit sa facem de-a lungul vietii insa uitam de toate aceste succese!
Puneti in cutia de artefacte tot ce a functionat de-a lungul vietii si vizitati-o periodic pentru a va incarca de energie si a va aduce aminte ca toate acele obiective pareau greu de atins la un moment dat al vietii. Si totusi ati reusit. Urmatorul obiectiv nu face exceptie. Este, in esenta, acelasi proces pe care trebuie sa-l urmati.


Accepta complimentele fara comentarii

Mi se pare incredibil cat de usor ne auto-sabotam cand nu acceptam un compliment sincer pe care-l primim. Cand primim un compliment pur si simplu trebuie sa-l acceptam si sa ne bucuram. Suntem atat de obisnuiti sa punem la suflet criticile si replicile sarcastice ale rautaciosilor, incat ne este greu sa acceptam ca exista oameni care apreciaza ce facem, cum aratam, cum ne comportam si cum performam la locul de munca!
Uneori o singura remarca negativa sau o critica ne poate strica ziua si 10 complimente primite nu o pot repara! Cand cineva apreciaza ceva la noi, treaba noastra este sa spunem “Multumesc!” si sa ne bucuram sincer.
Ah, si inca un lucru. Daca nu primiti suficiente complimente de la cei din jur, incepeti acum sa FACETI voi complimente (sincere). Veti fi uimiti. Cand gasim ceva de laudat (oricat de „mic”) la celalalt, reusim sa ne focalizam atentia pe ganduri pozitive si energia pe care o transmitem in comunicare este una constructiva.


Pasi mici pentru incredere mare

Ati auzit de acele “New Year’s resolutions”? Americanii au (prostul) obicei ca in fiecare an, de obicei chiar in ultima zi sau in prima zi din an, sa isi promita solemn diverse. Ca vor renunta la un obicei neproductiv (ca sa nu zic prost), ca vor manca mai sanatos, ca vor face X bani in anul care vine si asa mai departe. De obicei aceste “rezolutii de An Nou” sunt lucruri radicale, sunt pasi mari sau chiar imensi pe care si-i asuma. Cel putin si-i asuma verbal.
Am observat ca acest obicei a prins si la noi. Am o intrebare pentru voi, mai ales daca v-ati facut astfel de “rezolutii” vreodata. A functionat? Din experienta mea acest tipar produce multe frustrari si dezamagiri din mai multe motive. Unul ar fi ca suntem intr-o stare euforica in momentul in care ne promitem ca […] si ulterior nu ne tinem de cuvant.
Nu ma intelegeti gresit. Eu sunt primul om care crede in setarea de obiective.Este absolut esential sa-ti propui sa faci X si Y. Important este cum iti propui si ce iti propui.
Aceste rezolutii sunt, de cele mai multe ori, pasi mult prea mari. Daca am fumat o viata, imi vine greu sa cred ca o sa renuntam pur si simplu asa intr-o noapte de Revelion doar pentru ca ne-am propus. Desigur, este posibil! Este posibil orice, insa este putin probabil sa se intample.
Pasi mici. Daca vreti sa va treziti cu o ora mai devreme, nu puneti de maine ceasul cu o ora mai devreme! Puneti-l doar cu un minut mai devreme. Un minut! Nu 10 minute, nu 15, nu 20. Un minut. Credeti, indiferent cat de obositi ati fi, ca maine va puteti trezi cu un minut mai devreme?
Este valabil pentru orice ne propunem. Pasii mici vin natural, nu ne forteaza. Este una dintre cele mai bune strategii pe care le stiu pentru a creste increderea in noi. Pentru ca daca facem un pas mic este aproape imposibil sa nu reusim. Apoi mai facem unul. Si inca unul. Si tot asa pana la 1000 km.
 
Notă! Articol preluat de pe http://www.empower.ro/inteligenta-emotionala/