Cunoaștere prin comunicare

 
Motoșeni, Bacău
Năsăud, Bistrița-Năsăud
Gornești, Mureș

Activitatea desfășurată a avut ca obiectiv dezvoltarea abilității de comunicare în limba română și de relaționare a unui grup țintă format din 16 elevi de clasa a VII-a, aparținând etniei maghiare, elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Teleki Domokos” Gornești, 26 de elevi ai Colegiului Silvic ,,Transilvania” Năsăud și 20 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Gh. Nechita” Motoșeni. Principalul obiectiv a vizat îmbunătățirea abilităților de comunicare în li [...] vezi tot la despre »

Abilități vizate: Comunicare   Interrelaționare  

Metode folosite: Photovoice   Cafeneaua publică (World Cafe)  

Activitatea recentă

 

Nu mai exista înregistrări.

Activitatea desfășurată a avut ca obiectiv dezvoltarea abilității de comunicare în limba română și de relaționare a unui grup țintă format din 16 elevi de clasa a VII-a, aparținând etniei maghiare, elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Teleki Domokos” Gornești, 26 de elevi ai Colegiului Silvic ,,Transilvania” Năsăud și 20 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Gh. Nechita” Motoșeni. 

Principalul obiectiv a vizat îmbunătățirea abilităților de comunicare în limba română pentru elevii de etnie maghiară care întâmpină greutăți la învățarea acesteia în școală, Evaluarea Națională fiind problematică și, de multe ori, transformându-se într-un eșec pentru aceștia. Nici elevii celorlalte școli nu beneficiază de abilități de comunicare și socializare foarte bine dezvoltate, astfel încât am considerat că pornind de la pasiuni comune aceștia ar putea să se ajute reciproc în îmbunătățirea abilităților de comunicare în limba română. Fiecare școală se află în zone încărcate de cultură și istorie, astfel că elevii au jucat rol de ghizi pentru colegii lor din celelalte școli. 

Elevii Școlii Gimnaziale ,,Teleki Domokos”, împărțiți în 4 echipe (echipa povestitorilor, a ghizilor, a istoricilor și a arhitecților), au pregătit materiale și s-au documentat prin realizarea de postere, prezentări PowerPoint și scurte povestioare în limba română despre Castelul Teleki, realizând și fotografii potrivite, astfel încât să capteze atenția colegilor din celelalte școli. Elevii au lucrat în echipe, utilizând tehnica Photovoice pentru a comenta și discuta fotografiile realizate la castel și tehnica Cafeneaua Publică pentru a selecta materialele potrivite pentru prezentări și pentru a da un feedback colegilor în legătură cu munca lor. 

Elevii școlii năsăudene s-au documentat despre obiectivele turistice din zonă utilizând laboratoarele de informatică ale liceului, aceștia fiind surprinși de bogăția culturală și istorică a Țării Năsăudului. În urma unei Cafenele Publice, ei au ales ca principal obiectiv de interes turistic Muzeul Grăniceresc Năsăudean, aflat în fosta cazarmă a regimentului de graniță a Imperiului Austro-Ungar. După o documentare detaliată, s-a realizat o vizită la muzeu pentru a face fotografii și a afla amănunte despre organizarea acestuia. Apoi elevii au realizat povestiri și prezentări PowerPoint pe care le-au transmis colegilor, prin intermediul grupului de discuții. 

Elevii Școlii Gimnaziale ,,Gh. Nechita” Motoșeni au ales ca obiectiv turistic o biserică din satul lor, faimoasă în zonă. Biserica ,,Sf. Dumitru” este considerată un adevărat miracol deoarece a rezistat alunecărilor de teren din zonă, deși casele sătenilor au fost distruse. Elevii au purtat discuții cu preotul, au realizat fotografii și filmulețe cu biserica. În fața acesteia se află un stejar de pe timpul lui Ștefan cel Mare, fapt ce dă un plus de valoare obiectivului. Prezentările și imaginile au fost puse pe grupul comun de discuții, urmând ca în perioada următoare elevii din cele trei școli să continue discuțiile pe baza informațiilor prezentate.

Prin intermediul grupului de discuții, Cunoaștere prin comunicare – Prof 21, elevii vor putea afla informații despre anumite tradiții și locuri din celelalte zone geografice, prin analizarea prezentărilor făcute de colegii din școlile partenere. Ei vor putea, la rândul lor, oferi feedback colegilor și astfel, își vor îmbunătăți abilitățile de comunicare în limba română și de socializare cu tineri din medii diferite. Pentru a transfera cunoștințele dobândite și a exersa abilitatea de comunicare și relaționare vom organiza excursii la locurile prezentate, elevii fiind, pe rând, atât vizitatori, cât și gazde. Vom încerca finanțarea acestor schimburi prin intermediul proiectelor depuse de asociațiile partenere.



Imprimă